Adevărurile vieții …

Suntem prin trece în această viață și totuși la unii dintre ne place ura, bârfa și nepolitețea față de aproapele nostru, față de noi înșine. Ne place să dăm comenzi la colegi, comenzi pe care noi nu le-am face sau dacă le-am face le facem cu reproșuri. Foarte urât mod de a gândi… deși nu suntem decât prin trecere prin această viață. În loc să ne facem viața ușoară noi o amplificăm și de foarte multe ori cu gesturi nepoliticoase, nefavorabile celui de lângă noi (coleg de servici, coleg de școală, prieten, amic, câteodată și familiei).
De multe ori mi s-a întâmplat să fiu victima acestor deranjuri de viață în special la locul de muncă unde lucrez. Desi lucrez într-o instituție de educație mi-a fost dat să întâmpin de multe ori nepolitețea unor oameni intelectuali care se străduiesc să lucreze documente școlare în diverse domenii …ceea ce am rămas destul de uimită și mirată în același timp … păcat că în multe instituții educaționale nu mai se arată simțul colegial de altădată decât dacă ar putea să-ți facă rău sau să se comporte cu o oarecare indiferență față de colega lor, indiferență care la un moment dat costă și într-un final tot cel care nu are vină este de fapt vinovat.
Păcat că în aceste instituții educaționale se întâmplă astfel de gesturi nepoliticoase, fapt pentru care mi-am permis să scriu câteva rânduri, în mare, deoarece de cele mai multe ori simt că nu mai rezist.
Pe această cale, dragă cititorule, îmi voi descărca câte ceva din sufletul care de fapt zilnic, învinge viața, învinge toate trăirile care le simte de fapt și de cele mai multe ori le vede…

http://feeds2.feedburner.com/Soarelemeueștitu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.