Gânduri printre Rânduri (II) …

O relație sănătoasă și de durată se susține prin comunicare

Cuplul reprezintă o relație în doi în care fiecare vine cu individualitatea și istoria personală.
Succesul depinde de felul în care partenerul răspunde la emoțiile celuilalt, de comunicarea propriu zisă.
O relație se bazează pe amândoi partenerii, lucrurile nu sunt doar în alb și negru, dar dacă acest lucru este posibil pot apărea treptat plictiseala, neînțelegerile.
Când suntem îndrăgostiți ne așteptăm ca partenerul să ne citească gândurile, să știe tot înainte ca noi să spunem ceva, iar dacă nu se întâmplă și nu poate să o facă, avem tendința să dăm vina pe partener, spunând că nu ne mai iubește sau că relația s-a răcit. Insă, ambii parteneri trebuie să aibă grijă de relație, dar și de propriile lor nevoi. Astfel, fiecare își va menține identitatea și nu va ști niciodată ceea ce își dorește celalalt.

Intr-o relație în cuplu, cheia succesului o reprezintă comunicarea.

A comunica nu implică numai a spune celuilalt despre noi, dar și a asculta. Pe lângă a-ți transmite propria părere,a comunica înseamnă să ști să și asculți, adică să fi atent și la ce și se spune. Dacă suntem absorbiți cu totul de ideea obținerii unui răspuns imediat și nu-l mai putem asculta pe celălalt cu obiectivitate, înseamnă că nu putem comunica. Doar îl bombardăm pe celălalt cu cuvinte, ignorându-l, transformăndu-l într-un sac in care punem ce nu putem duce.
Ascultarea nu este doar a auzi ce spune, a percepe cum se simte și ce simte despre lucrul respectiv. Este un proces în care îl luăm ăn considerare pe cel de lângă noi, bineînțeles, fără a ne pierde din vedere pe noi. Presupune mult efort și disponibilitate, însă, în același timp, se bazează pe iubire și nu are cum să ducă la un rezultat pozitiv ce dezvoltă și consolidează relația.
Partenerul de cuplu trebuie să fie cel mai bun prieten, cu care să poți discuta practic orice, să-ți facă plăcere să petreceți multe ore împreună și să te simți în largul tău când ești în compania lui.
Pentru ca relația să se poată menține vie, să nu poată intra în pericolul monotoniei este foarte important să învățăm să cultivăm relația cu mesaje pozitive. De exemplu, când partenerul se poartă frumos, fă și tu la fel! Așa vei întări acest comportament și vei evita să distrugi – să tai din rădăcină ce este hrănitor relației. Aprecierea calităților partenerului ajută ca acestea să sporească și să crească rezistența cuplului.
Tandrețea este o altă formă de comunicare, nonverbală, ce vine să întărească comunicarea în cuplu – este ca o rază de soare care topește gheața. Când doi oameni se iubesc reciproc, se cere satisfacerea dorințelor și nevoilor profunde celor doi parteneri. Dacă doar unul este recompensat, înseamnă ca acesta este stăpânul, iar celălalt servitorul.
A nu ne comunica nevoile de teamă că vom fi criticați, sancționați sau neînțeleși, și din dorința de a nu provoca un conflict, conduce la devitalizarea și stingerea relației de cuplu, pentru că este lipsită de singurul mijloc eficient de a rezolva problemele cu care se confruntă, indiferent care ar fi acestea, dar și a construi intimitatea dorită.
Comunicarea nu face decât să sporească încrederea în cuplu, mărind astfel șansa de o viață lungă în doi. Totodată înseamnă disponibilitate de a ști să cerem, să dăruim, să primim și să refuzăm, înseamnă  hrăni relația permanent, inseamnă drumul drept către inima celuilalt.
„Când dragostea vorbește, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului”
– William Shakespeare

Cum depășim blocajele de comunicare în relația de cuplu

Pașii care ne îndrumă spre îmbunătățirea relației sunt :

1. Spuneți ceea ce aveți de spus

Vechea zicală „Simt un nod în gât” demonstrează conexiunea care se creează între sănătate și relație prin care s-a demonstrat că oamenii care au relații pline de iubire și sprijin au mai puține probleme de sănătate decât ceilalți.
În cazul în care noi simțim că, comunicăm destul de clar cu partenerul nostru, dar acesta nu ne aude, trebuie să reevaluăm situația.
Problemele de comunicare apar la vârsta mijlocie, moment în care majoritatea femeilor încep să observe schimbări în sănătatea lor.

2. Comunicare fără învinovățire

Pentru a realiza acest lucru putem face următoarele :
– Să ascultăm cu generozitate; 

Să vorbim fără a ne contrazice. 

Acest lucru presupune să folosim propoziții fără a fi contestate;
– Să punem accentul pe apreciere;
– Transformarea plângerilor în cereri.
 Aspectul cel mai important este acela de a cădea de comun acord în modul cel mai clar posibil. Ca de ex. ” Dacă pregătesc eu cina, faci tu curățenie?”
– Trecerea de la vină la întrebare. 
Preferați să aveți dreptate sau să fiți fericiți?

3. Folosirea instrumentelor de comunicare

– Cere și ți se va da. Se spune că majoritatea oamenilor nu cer ceea ce își doresc deoarece se tem că nu vor primi acel lucru, dar opusul acestei fraze este foarte adevărat. Mulți oameni sunt surprinși să afle că pot primi ceea ce își doresc prin simplul fapt că vor cere asta.
– Arată-i partenerului ceea ce îți dorești să primești. Cu alte cuvinte oferă-i partenerului ceea ce ar vrea el să îți ofere.
– Învață să negociezi. Și în ceea ce privește relațiile de cuplu există un schimb de a primi și a da. O frază de genul ” Dragul meu, eu gătesc dacă tu speli vasele”…

Intr-o relație, este important ca fiecare să poată să spună de ce se teme sau ce îi produce blocaje psihologice. 
Fiecare are nevoie de cuvinte liniștitoare, vrea să se simtă în siguranță. Din momentul în care vei acționa astfel, fără ocolișuri, partenerul nu se va mai simți obligat să joace rolul celui aflat într-o competiție în care îi sunt evaluate performanțele.

Dă-ți șansa destinderii și relaxării, acordându-i încredere celuilalt.
Învață să îți onorezi cuvântul dat, fie că ai spus da, fie că ai spus nu, dând atenție în același timp, reacției celuilalt. 
Nu îl repezi, nu îl speria. Fiecare are propriul său ritm și este foarte important ca acesta să-i fie acceptat. Partenerii trebuie să aibă răbdare unul cu altul. 
Învățați să vă descoperiți reciproc. Fiecare pas făcut către celălalt este un pas către sine. Iar pe măsura efectuării acestor pași, sentimentul de siguranță va crește și vă veți putea deschide și dărui fără rezerve celuilalt.
Rezervați-vă timp pentru a discuta lucrurile pozitive, dar și despre cele negative.
Încercați întotdeauna să dezamorsați „bomba” propunându-i celuilalt să vorbească despre problema care îl frământă, de îndată ce a apărut. Este cel mai bun mod de a evita ca micile greșeli, amănuntele, să vă învenineze viața.
Dacă aceste amănunte aparent neînsemnate sunt contabilizate de unul dintre parteneri, ele se transformă foarte repede în resentimente și în dorințe ascunse de răzbunare, care pun în pericol relația.

Pentru ca o relație să fie sănătoasă și echilibrată ea trebuie hrănită prin schimburi de idei, fiecare dintre cei doi parteneri simțindu-se liberi să spună tot ceea ce are pe suflet, fără să aibe teamă de judecata celuilalt.

Cuvântul rostit dă viață relației.
Pentru a stăpâni arta comunicării este nevoie de un exercițiu progresiv, în care  greșelile sunt depășite prin împăcare.

http://feeds2.feedburner.com/Soarelemeueștitu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.