Adormirea Maicii Domnului – 15 august 2016

http://teotrandafir.com/adormirea-maicii-domnului-traditii-si-obiceiuri/60439/

Adormirea Maicii Domnului este una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, prăznuită în 15 august, marchează trecerea de la vară la toamnă şi totodată ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor.

Semnul Îngerilor este dată de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului şi prăznuită de ortodocşi şi catolici în fiecare an, pe data de 15 august.
Ea este cunoscută în Apus sub numele de Înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit.
Se spune ca Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un Înger de mutarea ei din această viaţă.

Tradiţia spune că Apostolii aflaţi în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Insă Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, sosind trei zile mai târziu. Întristat, a cerut să se deschidă mormântul, pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu, dar, intrând l-a găsit gol.
Prin cuvântările Părinţilor Bisericii s-a afirmat cu credinţă că după adormirea sa, Fecioara Maria a fost Înviată de Fiul Său şi luată cu trupul în Împărăţia Cerurilor.

Tot din Tradiţie aflăm că, înainte de Judecată, Maica Domnului v-a da cu năvodul de trei ori prin iad, sufletele de acolo putând să se prindă de el şi astfel să se mântuiască de păcate.

În 15 august este celebrată ziua Marinei, deoarece Maica Domnului este ocrotitoarea marinarilor. La malul mării dar şi în oraşele dunărene sunt organizate ample serbări.

În părţile Moldovei, Sfânta Maria Mare este considerată „a morţilor”, fiind pomeniţi toţi cei care au numele, iar în data de 8 septembrie sunt sărbătoriţi toţi cei care poartă acest nume.
Numită  „Ziua Cercurilor Sfintei Marii”, 14 august, prin unele zone ale ţării, oamenii se adună şi povestesc despre minunile şi bunătatea Maicii Domnului.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului încheie un prag şi redeschide pe cea a Naşterii Maicii Domnului – 8 septembrie.
Dintr-o sămânţă, aparent moartă, se va naşte un nou spic de grâu plin cu boabe, pentru a adeveri că din moarte va fi înviere.

SUPERSTITII DE SFÂNTA MARIA MARE 
ADORMIREA MAICII DOMNULUI 

– Icoana Maicii Domnului nelipsită din casele românilor se spală cu busuioc de către fete şi băieţi, pentru a avea noroc în dragoste.
– Bărbaţii nu trebuie să se scalde în ape curgătoare dacă doresc să aibă o soartă liniştită.
– În toate casele, uşa de la intrare trebuie deschisă pe parcursul întregii zilei. Se spune că Fecioara Maria poate intra oricând în casele credincioşilor, pentru a le binecuvânta.
– Dacă la Sfânta Maria Mare înfloresc trandafirii, toamna va fi lungă.
Schimbările de anotimp au fost interpretate în popor ca fiind semne ale tristeţii naturii, care regretă plecarea Sfintei Fecioare. Din acest motiv, iarba nu mai creşte, iar frunzele încep să se îngălbenească.
In credinţa populară, Maica Domnului este protectoarea familiei, a fertilităţii şi a naşterii.

Cu o zi înaintea şi una după Sf.Maria (14 şi 16 august), femeile însărcinate ţin „Cercurile Maicii Domnului”.
In aceste zile speciale, ele nu lucrează, în semn de respect pentru cea care protejează naşterea şi fertilitatea.

http://feeds2.feedburner.com/Soarelemeueștitu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.