Rezolvand o provocare rezolvi calea catre SUCCES si iti urmezi VISUL !!!

 

Stii sa fii un prieten bun?

Prietenia este importanta in ochii tai? Pentru a afla, intocmeste o lista cu ceea ce ti se pare indispensabil pentru o viata infloritoare. Sa faci cariera, sa reusesti in viata de familie, sa ai prieteni etc. Apoi calculeaza procentajul timpului saptamanal pe care estimezi ca il vei acorda fiecaruia dintre aceste obiective. Scopul: sa ajungi la un echilibru intre interesele tale si timpul pe care il consacri lor.

Adesea, prietena sau prietenul nu-ti este nici ruda, nici iubit. 

Spre deosebire de rude, prietenele sau prietenii ti-i alegi singura. Este optiunea ta daca sa intretii o prietenie sau sa-i pui capat. De mentionat este faptul ca, spre deosebire de dragoste, prieteniei ii lipseste pasiunea.

Linia de demarcatie intre acesti doi termeni, prietenie si pasiune, nu este chiar atat de bine conturata. Astfel, poti fi si prietena iubitului tau, iar iubitul tau poate deveni si prietenul tau. In dragoste si prietenie, una se poate transforma in cealalta. Majoritatea cuplurilor isi considera de aceea  partenerii drept cei mai buni prieteni.

In anumite culturi, prietenii cei mai apropiati se gasesc din randul rudelor; de cele mai multe ori insa, datorita scaderii timpului petrecut in jurul rudelor, consecinta este ca majoritatea prieteniilor se formeaza in afara familiei largi.

Toate definitiile prieteniei includ caracteristici precum: consideratie reciproca, sprijin, nevoia de a face confidente, de a impartasi experiente si activitati; intr-un cuvant, presupun comunicare reciproca, afectiv-emotional-pozitiva, incredere si, intr-o oarecare masura, dependenta, aceasta fiind practic una dintre consecinte.

Prietenii iti plac pentru ca si tu le placi lor. Asemanandu-te cu ei, din punct de vedere ideologic, filosofic, atitudinal, din punctul de vedere al trecutului eventual etc, intre voi intervine si o comuniune de interese care va motiveaza pentru a va sfatui reciproc, pentru a va face anumite confidente referitoare la diverse situatii si, nu in ultimul rand, pentru a petrece cat mai mult timp posibil impreuna.

Te simti mai in siguranta in compania prietenilor pentru ca se aseamana cu tine, aceasta mai ales in conditii de stres.

Iata care ar putea fi caracteristicile ideale ale unei prietenii adevarate:

  •  Va tratati ca fiind egali.
  •  Va simtiti bine unul in compania celuilalt.
  •  Aveti incredere reciproca.
  •  Va aceptati asa cum sunteti.
  •  Va respectati in egala masura.
  •  Va ajutati la nevoie.
  •  Va purtati firesc si fara masti.
  •  Va intelegeti simtamintele si trairile.
  •  Va faceti confidente.
  •  Aveti interese si valori asemanatoare.

 In general, atunci cand iti cauti un prieten sau o prietena ar trebui sa te orientezi dupa urmatoarele cinci lucruri:

1. Similaritatea trasaturilor de personalitate, a valorilor sau atitudinilor – care iti permit impartasirea de experiente si activitati comune.

2. Reciprocitatea – sa va puteti ajuta, intelege si acepta, sa puteti avea incredere reciproca pentru eventuale confesiuni ce contin secrete personale, regula netradarii fiind esentiala.

3. Compatibilitatea – adica sa va simtiti bine impreuna.

4. Proximitatea – sa locuiti relativ aproape pentru a putea schimba intre voi pareri, idei, bunuri.

5. Modelarea reciproca – sa va apreciati reciproc calitatile, sa vi le respectati si sa acceptati sa va ajustati reciproc comportamentele, atiutudinile etc.







 Este foarte bine cand simti ca tu si altcineva sunteti „in aceeasi barca”, atunci cand simti ca ai o afinitate cu prietena sau prietenul tau si te simti in largul tau. 
Aceasta iti da o mai mare incredere in tine si te determina sa te exprimi mai liber, sa fii mai sincera, mai comunicativa si mai amabila cu ceilalti.

Deoarece prietenia nu are varsta, sex sau prejudecati, o poti avea oricand. 
Totul este sa gasesti persoana care sa aiba si ea nevoie de acelasi lucru. 

In urma unui studiu aplicat câtorva mii de tineri din țări diferite, specialiștii au pus cap la cap o listă de însușiri ce reprezintă portretul unui prieten adevărat:

-Un prieten adevărat este sincer într-atât cât sa nu te faca sa suferi din orice unghi ai privi situația,
-Un prieten adevărat îți ia apărarea în lipsa ta,
-Un prieten adevărat se bucură pentru reușitele tale și te ajută să depașești necazurile,
-Un prieten adevărat se străduieste să te facă fericit,
-Un prieten adevărat se gândește la tine mai mult decât la sine,
– Un prieten adevărat îți acceptă și prietenii cu care nu are nimic in comun… 


 

Sună destul de complicat pentru zilele noastre, dar nu imposibil. 
De ce am vrut să scriu despre prietenie? Pentru că am văzut o mamică ce îmi este dragă frământându-se din pricina diferenței de înțelegere “academică” a matematicii dintre fiul ei și un coleg venit pentru a face lecțiile împreună. 
Mamica despre care vorbesc are un baiețel tare bun, mereu cu zâmbetul pe buze, ștrengar în sensul pozitiv al cuvântului, cu năzbâtii îngerești și tare sufletist. 
Își iubește mama la nebunie și au o complicitate a lor specială, se înțeleg din zâmbete în colțul gurii. Colegul e mai bun la mate, dar nu pune la fel de mult accent pe suflet. În schimb se simte mai puternic, că e mai bun la învățătură. Schimbul de replici văzut între cei doi m-a făcut să cad pe gânduri și să mă întreb ce fel de prieten îmi doresc pentru copiii mei.  

Prietenul te protejează chiar și atunci când habar nu ai, iar tot ce face pentru tine îi iese mai ceva ca pentru sine. 



Dragele mele mămici și dragii mei tătici, lăsați copiii să își aleagă prieteni după mărimea inimii lor și absolut niciodată nu îi comparați cu copii mai pricepuți la diverse, dar nu la fel de puri, căci riscați să se distrugă cea mai mare calitate omenească, temelia simțurilor, a sufletului plin: prietenia izvorâtă din iubire!

Imbrățisări prietenilor! 

http://feeds2.feedburner.com/Soarelemeueștitu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *