TINERETE FARA BATRANETE …

http://ligiapop.com/2013/09/24/aparitie-la-digi24-in-emisiunea-tinerete-fara-batranete/
Nu este usor să definesti tineretea; desi o căutăm de mult, diversii scriitori nu au reusit de-a lungul timpului să se pună de acord asupra unei definitii exacte. 
Mai mult, tineretea este atât de bogată si de variată în nuante, atât de expresivă si extraordinară, încât nici nu s-ar putea găsi o metodă obiectivă, concretă si sintetică de a o defini.
Pentru a oferi o definitie tineretii am putea porni de la acceptia ei de bază: o etapă de trecere între copilărie si maturitate.
Când vorbim de tinerete, nu ne putem referi numai la schimbările fizice care semnalează trecerea de la copilărie la adolescentă, ci trebuie să remarcăm si alte schimbări concomitente, psihologice si mentale, foarte profunde.
Pornind de la vechile doctrine traditionale si ezoterice, trebuie să tinem seama că transformările prin care trec tinerii sunt mult mai profunde; nu trezesc doar psihicul si mintea, ci și Eul propriul – acel Ego superior adormit ce vine din negurile timpului si asteaptă un moment special în viață pentru a se trezi si a se manifesta.
 Tineretea este ca o renastere, ca si când omul s-ar naste a doua oară, desi se află deja într-un corp fizic, material si concret.

Când suntem tineri, deschidem parcă ochii spre un nou mod de viată; tineretea cuprinde toată anxietatea transformării, căci trebuie înfruntat noul mod de viață. De data aceasta suntem singuri, absolut singuri, simtim că numai noi însine putem stăvili toată neliniștea determinată de noua nastere.
 Ca orice situatie nouă, tineretea abia ivită ni se pare instabilă, nesigură si nelinistită. Încearcă să se regăsească si nu stie cum să o facă si de aici angoasa despre care dorim să vorbim.
 Putem aborda anxietatea juvenilă din două puncte de vedere: există o neliniste normală si de asteptat proprie cresterii si dezvoltării omului care renaste când încetează a fi copil; toate sunt procese recunoscute de psihologia tradițională. 
Aici ne preocupă în mod deosebit un alt aspect, celălalt fel de anxietate, care nu mai este la fel de naturală si specifică tineretii; ea însumează toate problemele mediului nostru înconjurător si se dovedeste a fi nefirească si apăsătoare pentru personalitatea tinerilor. Dar să începem cu prima.
Studiile din psihologia ultimilor 150 de ani ne spun, efectiv, că nu se poate evalua tineretea doar după schimbările fizice, hormonale, cât de importante ar fi, ci trebuie luate în calcul si alte considerente mai proprii si caracteristice, de tip psihologic, intelectual si moral; ne surprinde, însă, că psihologia consideră toate transformările adolescentilor patologice, anormale. Sunt atât de multe, de mari si de importante, încât tânărul trebuie să aibă impresia că este bolnav, că i se întâmplă ceva teribil.

Primul lucru resimtit de tânăr este nevoia de a-si defini o nouă personalitate. Simte deodată nevoia de a exprima noi concepte, dar nu are experientă si trebuie să devină apt de a aborda chestiuni aparent aproape infantile, însă care permit cele dintâi exprimarea unei personalități juvenile. 
Tânărul respinge orice face parte din trecut, pentru că îi evocă perioada copilăriei, când era mic si parcă nu gândea, nu simțea; tot ce trăise înainte îi pare defectuos  si, ca atare, trebuie respins.

În acest cadru general al respingerii, începe imediat ruptura de imaginea pe care o avea copilul despre părinții săi; ei nu mai sunt mama si tatăl la care să se poată refugia, nu mai sunt un sprijin. Odată cu ruptura imaginilor părintesti, se prăbusesc si cele ale altor adulti care constituiau sprijinul si legăturile familiale cele mai apropiate; tot ceea ce fusese până acum obiect al afecțiunii intră în dizgratie.

Pentru tineri nu există cale de mijloc: toată iubirea directionată mai demult către părinti se răsfrânge spre noi lideri. Golul recent creat îl tulbură enorm pe tânăr si trebuie umplut cu noi elemente.
Imaginea profesorului, a sacerdotului, a unui prieten mai mare sau a unui lider politic capătă mai multă importantă. 
Uneori, tinerii îsi găsesc sprijin chiar si în lideri fictivi, inventati si care reprezintă idealul, arhetipul si perfectiunea. 
Alteori simpatizează cu personaje istorice ce au constituit tot ceea ce tânărului i-ar plăcea să fie si toată afecțiunea lui se îndreaptă către ele. În fond, se manifestă nevoia de a umple un gol, lucru ce produce, în acelasi timp, si o mare melancolie si nostalgie datorată pierderii unei copilării care s-a dus si nu se va mai întoarce.

Într-o primă etapă, tânărul este puternic înclinat spre tristete. Simte că a pierdut o lume, dar nimeni nu îi poate explica ce anume. Simte că se naste într-o lume nouă, dar unde nimeni nu îl întelege. Tristetea sa intimă si adâncă nu se manifestă mai niciodată în exterior; cel mult vom observa la el puțină melancolie. În afară arată un entuziasm exagerat, complet fals, cu râsete stridente si comportamente deplasate, cu agresivitate sau o vitalitate exagerată care frizează agresivitatea.

Mai mult chiar, tânărul îsi acuză părinții pentru pierderea copilăriei si, cu un sentiment incipient de culpabilitate, speră ca si ei să riposteze, ceea ce îi pare că se petrece imediat. Si de aici se înlăntuieste o lungă succesiune de nelinisti, neîntelegeri în conversatiile zilnice, confruntări constante si neputinta de a convietui cu aceia care, până de curând, constituiseră un nucleu sigur si minunat.

În fața acestei situatii, tânărul reactionează în numeroase feluri. În realitate, trezirea unor idei metafizice este proprie tineretii si nu în sensul unei metafizici filosofice perfect elaborate, ci a ceva mai simplu. Tânărul începe să se întrebe pentru prima oară ce sunt viata si moartea. Îsi dă seama că nu va trăi vesnic, că este supus timpului, că a crescut si s-a schimbat si va continua să crească si să se schimbe si că va dispărea la un moment dat. 
Astfel, începe să se întrebe ce se află dincolo de toate acestea.
Odată cu ideile metafizice apar si altele, de ordin moral. 
La început, tânărul tinde să fie foarte radical, cu un comportament si o morală a sa foarte personală, foarte rigidă, mai ales în raport cu ceilalti, dar, într-o oarecare măsură, chiar si fată de sine. Dacă se trece cu bine de această etapă, începe un proces care în mod obișnuit ar face să dispară treptat temerile tinerilor. 
Totusi, din nefericire, nu se întâmplă asa, iar primele frământări metafizice si morale sfârsesc prin a stârni la rude si apropiati zâmbete de superioritate sau glume putin cam crude ce îi vor lăsa tânărului răni adânci.

Din punct de vedere intelectual, se pot petrece lucruri foarte diferite: fie omul se ratează complet – vedem cum tinerii înainte străluciti obosesc si încep să esueze în studiile lor – fie i se întâmplă contrariul si va găsi în studiu evadarea ideală, încercând să intelectualizeze toate problemele cu care se confruntă, descoperind o cale miraculoasă spre lumea ideilor si devenind capabil să urmărească cu precizie tot ce se petrece în interiorul său. În acest al doilea caz, se trezeste în tineri o puternică veleitate dialectică, fără să conteze dacă ideile pe care le apără sunt sau nu adevărate. Vor să discute, să-si consolideze ideile, să demonstreze fortă si inteligentă, iar toate acestea îi fac cu adevărat fericiti.

O altă reactie tipică a tinerilor este un usor egoism numit de psihologi narcisism. Se concentrează pe propria persoană, vor să găsească toate răspunsurile în propria persoană, pretinzându-si originalitate, căci pentru a fi tu însuti trebuie – nu-i asa? – să fii diferit de ceilalti si chiar putin excentric. Nevoia lor de a atrage atentia se observă adesea în lucruri simple cum este moda – o excentricitate specială, menită să-i deranjeze puțin pe adulti. 
În plus, caută aprobarea celorlalti tineri, aflați în aceeasi situatie, si creează grupuri în jurul gusturilor împărtăsite.

Un aspect pozitiv al perioadei tineretii, desi uneori dureros si putin fructificat, este trezirea prieteniei. Poate mai mult decât în orice altă perioadă a vietii, acum stim ce este ea cu adevărat. 
Prieteniile legate în tinerețe sunt glorioase, singurele în care totul este minunat, în care avem o încredere ideală, uimitoare, iar prietenul reprezintă totul: refugiu, eliberare de problemele interioare si, de asemenea, dacă relatia nu implică nimic nociv sau sexual, poate reprezenta un pas spre ceea ce va fi mai târziu iubirea. Prietenul este sprijin moral si, dincolo de amicitiile individuale, tânărul descoperă de multe ori alt refugiu, acela asigurat de grupuri, unde se integrează pentru că are nevoie să se simtă puternic, să fie aprobat de cei din jur si pentru că este foarte greu să mergi prin viată de unul singur.
Din perspectiva psihologiei, interesele tinerilor sunt multe si variate. De cele mai multe ori, totul prezintă interes, dar într-o formă inconsecventă; azi încep un lucru, iar mâine îl abandonează, au multe inițiative, dar nu o duc la bun sfârsit pe nici una. Cel mai important pentru ei este să fie în miscare, însă în realitate nu îi preocupă nimic; sunt caracterizati de o apatie totală, fiind nevoiti să răspundă la excesul de stimuli dinspre familie sau de la cei din jur, care le dau neîncetat sfaturi si recomandări cu privire la ce să facă sau să nu facă – este deci o reacție de apărare.

În general, problema unui tânăr se reduce pur si simplu la faptul că este tânăr si are temeri. E greu de înteles, dar adevărat.

Să ne oprim acum asupra unui alt aspect. Lumea în care trăim, lumea noastră plină de nelinisti, reprezintă un factor în plus si amplifică anxietatea tinerilor. Vom evidentia câteva dintre elementele care agravează considerabil situatia tinerilor.

Ca filosofi, este poate nevoie să începem cu ceea ce considerăm cel mai teribil, cel mai nefast dintre toate si anume abordarea gresită a educatiei – o educatie nepotrivită pentru tineri, complet stereotipă si pentru care contează numai studiile, nu si fiinta umană care le va urma sau realiza. 
Adultii fie îi trimit pe tineri în lume fără nici o pregătire, într-o lume crudă si competitivă, iar ei se vor simti atunci incapabili să-si asume riscuri în astfel de circumstanțe, fie îi supraprotejează si îi tin permanent sub control, împiedicându-i să-si încerce puterile si să pătrundă în lumea unde vor trebui să se descurce mai devreme sau mai târziu. 
Din exces sau din lipsă, tânărul va avea o educatie deficientă si nu se va putea manifesta în colectivul uman.

În general, adultii pot comite greseala tipică de a-i reprosa tânărului că a încetat să fie copil, dar că nu este totusi matur, ceea ce echivalează cu a-i spune că nu este nimic. 
În prezent se vorbeste mult despre „marginalizare”, dar, fără să vrem, o provocăm noi însine, astfel că tinerii ajung să nici nu mai stie cine sunt. Iar de la izolarea psihologică la delincventa practică nu mai rămâne uneori decât un pas, doborârea unei bariere mai mari sau mai mici.

La început, tânărul va chestiona autoritatea morală a părintilor, dar va ajunge până la urmă să pună la îndoială orice formă de autoritate; viata socială ar fi totusi de neconceput fără îndrumare, însă tinerii nu vor recunoaste si nu vor respecta nimic. De parcă nu ar fi destul, li se exploatează fără scrupule vârsta, profitându-se de usurința cu care li se trezeste entuziasmul, cu care urăsc si iubesc, cu care se lansează în mari aventuri – exploatate printr-o propagandă absolut nedemnă manifestată sub chipurile modei, de la cea vestimentară si până la formele anarhice de viată, de la droguri la ateism, de la tactica de deresponsabilizare individuală până la respingerea oricărei ordini prestabilite.

Un tineret sănătos nu va putea fi exploatat, astfel că trebuie să i se promită o mie si unul de paradisuri imposibile care nu se apropie niciodată, iar dacă se apropie, aduc cu ele noi nelinisti, alimentând si mai mult propaganda angoasantă ce va continua să modeleze tineri care nu stiu ce să facă cu propriile vieți.

De parcă nici asta nu ar fi destul, survin apoi reactii firesti, care nu ar trebui să ne mire deloc. Astăzi este la modă nepăsarea, dar e logic să fie asa, căci ea nu reprezintă decât un strigăt de teamă, o modalitate de a întreba: ce pot face? Când un tânăr îsi caută un loc de muncă i se cere experientă. Tânărul vrea să fie mai bun, diferit, doreste să atingă un ideal, să formeze o familie, dar singura posibilitate de a reusi este ca părintii să îi asigure o situatie. Dacă nu se întâmplă asa, are mult de asteptat si nu se stie ce va face, nici când. Nici în privinta studiilor nu are oportunitatea, în cele mai multe cazuri, să aplice ce a învătat si va fi nevoit să facă orice altceva pentru a-si câstiga existenta.

Acestei anxietăti i se adaugă o alta: tineretea trece, iar tânărul constată că nu a realizat nimic. Starea de apatie este de asteptat în astfel de conditii, la fel ca protestele, fie ele pasive si sterile sau agresive si violente. De altfel, statisticile menționează acea „soluție” la căutarea infructuoasă care este curmarea propriei vieti.
Înainte, când se făceau sondaje printre tineri în legătură cu aspectele care îi interesează cel mai mult în viată, ei puneau pe primele locuri valorile estetice si morale, preocupările metafizice sau religioase. Acum, primele locuri din sondaje sunt ocupate de confortul personal, bani, relatiile de cuplu si abia apoi vin problematici mai abstracte. De interes imediat rămân siguranta, linistea, confortul.

Cu adevărat simt asa… tinerii sau au fost împinsi să simtă si să gândească astfel?

Trebuie să ne întrebăm dacă marile visuri ale tineretii au murit. Credem că nu, dar este foarte greu să le găsesti si să convingi un tânăr să le mărturisească, de vreme ce sociologii care interpretează sondajele afirmă că tinerii tind să nu răspundă sincer.

Înclinăm să credem că marile visuri există încă, dar trebuie să stim să le recunoastem. Sunt visuri care ar alunga putin câte putin teama, însă pentru asta e nevoie să se transforme în realitate. Nu există tânăr care, în planul fizic, să nu se bucure de frumusete; nu există, de asemenea, nici un tânăr care să respingă armonia sau bunul-gust. Când vedem totusi asa ceva e mai degrabă în semn de protest si nu pentru că nu se apreciază lucrurile estetice, frumoase sau agreabile. O altă formă de protest este dispretul față de ceea ce nu pot avea. Tinerii pretuiesc sănătatea si le place să se simtă puternici, dar, cu toate acestea, îsi ruinează starea fizică, atentează împotriva propriului corp distrugându-l, ca reactie la gândul deteriorării sale inevitabile.

Desi o neagă în fata celor din jur, toti tinerii au în fond sentimente pure si nobile. Nimeni nu-si doreste sentimente schimbătoare, să trăiască ceva ce azi este, iar mâine nu, ceva ce ne mentine mereu stresati, anxiosi si nelinistiti. Fiecare tânăr visează la eternitate; fiecare păstrează în suflet un loc privilegiat pentru conceptul de Iubire, desi nu o mărturiseste. Fiecare aspiră la lucruri neîntinate, pure, strălucitoare si minunate, chiar dacă nu e dispus să o recunoască.

Anarhia si dezordinea sunt reale, dar reprezintă forme de angoasă. Nu există nici un tânăr care, în aspectul său intelectual, să nu caute întelepciunea. Nelinistea, dorinta de a cerceta, de a cunoaste de fiecare dată mai mult si mai mult, este un lucru specific tineretii. Este ca o nevoie impetuoasă de a pătrunde toate secretele lumii.

Tânărul doreste să cunoască, dar îi este dificil, fiindcă uneori trebuie început prin a îndepărta vălurile, prin a înlătura ignoranta si a aprinde torte în întuneric. Uneori va trebui să descopere că stiinta nu doar distruge, ci si construieste, că investigatia ne apropie de legile cele mai intime ale Naturii, că science-fiction-ul nu ajunge pentru a ne umple toate orele, ci că există legi autentice pe care le putem cunoaste fără a cădea în fictiune. Alteori va trebui să distrugă false concepte si să găsească deplina frumusete din Arta cu mesaje autentice, să se despartă de celelalte farse pe care este nevoit câteodată să le accepte odată cu moda. 
Uneori este necesar să-i demonstrăm tânărului că se consideră ateu numai pentru că nu a găsit nimic bun si nobil în care să creadă si pentru că însăsi imaginea si ideea de Dumnezeu s-au văzut respinse si terfelite. 
Ca urmare, uneori trebuie să-l învățăm pe tânăr să înceapă prin a-si recupera încrederea în sine însusi, pentru ca apoi să înainteze pe treptele credintei în toate lucrurile, până ajunge la Dumnezeu.

Cine nu a vrut sau nu vrea încă să schimbe lumea? Cine nu a visat la acea revolutie constantă care să ne permită să sfârsim odată pentru totdeauna cu tot răul si cu toate nedreptătile?

Este bine să ne obisnuim cu ideea că revolutia începe cu noi însine; aplecându-ne către muncă, spre propria responsabilitate si spre o ambitie sănătoasă ca fortă constantă ce ne poartă înainte. 
Nu vorbim, însă, despre o ambitie care respinge, ci de una ce are în vedere de fiecare dată mai mult respectul pentru ceilalti.
 

Nu există tânăr care să nu viseze la fericire. 
Fericirea există si nu reprezintă doar satisfactia materială si instinctuală, ci ceva mai mult, la care visăm fără să stim cu exactitate unde se găseste. 
Filosofii stoici spuneau că fericirea absolută nu se află pe lumea aceasta si totusi o putem întâlni în fiecare zi si putem învăta să o căutăm cu perseverentă, cu răbdare, cu discernământ, stiind să distingem ceea ce e benefic pentru noi de ceea ce nu este.

De asemenea, nu există nici un tânăr care să nu-si dorească libertatea, capacitatea „zborului”, căci pentru un tânăr libertatea nu înseamnă posibilitatea de a face orice, ci a sti ce trebuie făcut si cu ce finalitate se face. Nu există nici un tânăr care să nu viseze la acea libertate interioară ce nu cunoaste bariere, pentru care nu există nici măcar moarte.

Marea întrebare pe care ne-o punem acum este dacă există încă tineri. Mai sunt? Sau suntem condamnati să vedem pur si simplu copii cu chipuri de adulti? 
Nu ne sperie tot mai mult să observăm pe chipul micutilor nostri o expresie mult prea profundă pentru vârsta lor sau o seriozitate plină de repros încă din primii ani de viață? Sunt si adulti cu comportament adolescentin, care nu au reusit să-si depăsească propria angoasă juvenilă. Este important să iesim din această dualitate în care trăiesc în special tinerii, nevoiti să răspundă în egală măsură functiilor de animal instinctual si visurilor celor mai sublime, constienți pe de o parte de capacitatea lor de a realiza fapte la fel de mari precum cele din cărti, dar, în acelasi timp, de pericolul de a trăi ca o „bestie” care se târăste pe pământ.

Trebuie să sfârsim această luptă, însă pentru a pune capăt unei lupte nu este alt remediu decât lupta. Într-un vechi text sacru din Orient, Bhagavad-Gita, găsim un om ideal numit Arjuna care se află tocmai în acest moment al luptei. E în pragul bătăliei si trebuie să se decidă să treacă la fapte, ceea ce îi produce o mare suferintă. Teama lui Arjuna de acum 5.000 de ani nu diferă prin nimic de teama prezentată de actualele tratate de psihologie: e vorba despre aceeasi disperare.

Arjuna se află la mijloc, între partea sa animală si instinctuală si cele mai mari, cele mai bune, cele mai sublime aspiratii ale sale. Este nevoit să se hotărască, să aleagă, să se desprindă de starea intermediară si instabilă; trebuie să treacă proba ultimă. În vechile civilizatii, când tinerii erau supusi unor probe înainte de a fi acceptati de societate ca adulti, nu treceau încercarea oricum – si nici pur si simplu pentru a îndeplini un ritual magic prestabilit, dar lipsit de vreo semnificatie – ci primeau probe foarte speciale. Erau încercări care îl îndemnau: „îndrăzneste”, „hotărăste-te”; era momentul bătăliei, al alegerii, al folosirii discernământului. „Îndrăzneste si cu siguranță vei iesi victorios.”

Răspunsul pe care îl căutăm se află în însesi greselile semnalate ca rădăcină si cauză a angoasei juvenile. Nu trebuie decât să ne raportăm diferit la propriile greseli, să le dăm un sens opus si să le transformăm în solutii. Solutiile sunt de toate felurile, de la cele spirituale, intelectuale, emoționale, fizice, biologice si până la cele cotidiene, practice si aplicate.

Trebuie să ne amintim ceva foarte important, aflat dincolo de temerile tineretii, si anume că într-un tânăr există potential maxim si că pentru a fi tineri nu este nevoie să avem putini ani fizici, căci există o tinerete vesnică a sufletului ce are capacitatea de a se manifesta de câte ori omul poate visa si îsi poate duce visurile la îndeplinire.

Trebuie să ne amintim si că suntem tineri, etern tineri si fără temeri, atunci când, cu ajutorul visurilor si fortei de a ne purta visurile, învătăm să mergem pe un drum cu o Tortă, o veche si cunoscută Tortă pe care oamenii de ieri si de azi si dintotdeauna au numit-o Sperantă, Speranta tineretii si nu angoasa tineretii.

 

http://feeds2.feedburner.com/Soarelemeueștitu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *