Cum vorbesc ingerii cu noi sau prin noi….

 https://i0.wp.com/str.crestin-ortodox.ro/foto/1426/142546_mihail_si_gavriil.jpg?w=735

 http://str.crestin-ortodox.ro/foto/1426/142546_mihail_si_gavriil.jpg

Biserica Ortodoxa a randuit in calendarul bisericesc o sarbatoare speciala, dar nu dedicata sfintilor, nici oamenilor, ci soborului de ingeri.
Astfel, anual, la data de 8 noiembrie, ortodocsii ii praznuiesc pe Arhanghelii Mihail si Gavril, precum si soborul tuturor puterilor ceresti. O sarbatoare a ingerilor, a acelor fiinte nevazute, spirituale, dar care ne calauzesc pasii si viata permanent.
Biserica ii numeste mesageri ai vointei divine, trimisii lui Dumnezeu catre noi, oamenii, spre ajutor si indrumare.
Exista un „acolo” al cunoasterii, un altul al credintei, dar si unul special al iubirii vesnice – lumea ingerilor. Dumnezeu a facut atat lumea, cea a oamenilor, cat si o alta lume mai speciala, cea a ingerilor, din iubire, pentru a se impartasi impreuna din pocalul luminii si al iubirii vesnice.
Astfel, Dumnezeu i-a creat pe om si pe inger din iubire si doreste ca omul, coroana creatiei Sale, sa dobandeasca mantuirea si nicidecum sa ajute la popularea infernului. In acest sens, Dumnezeu a trimis ingerii pe pamant, sa-i ajute si sa-i calauzeasca pe oameni pe calea bun.

https://i1.wp.com/str.crestin-ortodox.ro/foto/1426/142511_arata-ingerii.jpg?w=735

 http://str.crestin-ortodox.ro/foto/1426/142511_arata-ingerii.jpg

As spune ca omul este o fiinta speciala, a carei existenta este dominata de doi ingeri: unul bun, iar celalalt rau. Cei doi ingeri sunt permanent intr-o competitie de a-l atrage pe om de partea unuia sau a celuilalt, fara a ingradi in vreun fel liberul arbitru al omului.
De asemenea, exista o permanenta comunicare intre om si ingeri prin asa-zisele stari sau atitudini spirituale sau duhovnicesti. Cand omul este indrumat catre o fapta buna si o implineste pe aceasta inseamna ca s-a facut simtita prezenta ingerului bun, cand omul este ispitit si cade in acea ispita e semnul lucrarii celui rau.

De cele mai multe ori, e foarte greu sa deosebesti duhurile bune de cele rele, pentru ca ingerul cel rau are o inteligenta diabolica si abilitati senzoriale de comunicare perfide si de multe ori te imbie la o stare confuza, asemanatoare unei stari duhovnicesti si deruteaza in luarea deciziei.. Sfintii Parinti ne indeamna permanent la luciditate si vigilenta maxima asupra duhurilor celui rau.

Conform traditiei ortodoxe, Arhanghelii sunt conducatorii cetelor de ingeri, avand aripi si purtand sabii, ca simbol al biruintei si sunt calauze ale sufletelor in drumul acestora spre rai. Asa cum ne relateaza textele biblice, Arhanghelul Mihail a insotit poporul ales in pamantul fagaduintei, dar si cele zece pedepse, a fost pazitorul ostilor lui Iisus, a stins cuptorul celor trei tineri din Babilon, a pazit pe Daniil in groapa cu lei si tot el a dat biruinta lui Ghedeon in lupta.
Arhanghelul Gavril a vestit nasterea Maicii Domnului, a fost primul care a rostit numele lui Iisus, i-a dat nume lui Ioan Botezatorul si le-a descoperit magilor taina intruparii Mantuitorului.
 SFINTII ARHANGHELI MIHAIL si GAVRIIL: TRADITII si OBICEIURI

In spiritualitatea ortodoxa sunt cunoscuti un numar de sapte Arhangheli: Mihail, Gavril, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil si Varahiil. Mihail, care se talcuieste „cine este Dumnezeu”, fiind voievodul ostilor ceresti, primul din ceata Sfintilor Arhangheli, poarta sabie de foc si are rolul de a pazi legea lui Dumnezeu si de a birui puterea vrajmasilor. Gavril, care inseamna „omul lui Dumnezeu”, este arhanghelul bunelor vestiri. El nu poarta sabie de foc, ci crin, fiind aducatorul vestilor bune.

 Acolo unde fiintele spirituale vietuiesc in pace si iubire, luandu-le ca model de urmat si, in acelasi timp, chemandu-le in ajutor, ori de cate ori simtim nevoia.  Fie ca celor mai multe persoane din viata noastra sa le putem spune: „tu esti un inger!”.
  
De cine anume ne ocrotesc ingerii? De doua lucruri:
Unul este posibilitatea ca noi sa facem alegeri gresite, prin exercitarea propriului liber arbitru. In acest caz, ei incearca sa comunice cu sufletul nostru, incercand sa ne determine sa facem alegerea corecta. Nu v-ati intrebat niciodata de unde ne vin ideile? Ele nu vin de nicaieri. Majoritatea pot fi consecinta unor rationamente logice ale ratiunii noastre. Insa unele idei ne vin pur si simplu. Fara prea multa pregatire, fara prea mult rationament. Ei bine, in acest caz, ingerul a comunicat cu noi.
 Asa ca, adeseori, ingerii comunica cu noi direct, prin intermediul acestor stari duhovnicesti, concretizate sub forma unor idei (ganduri), care genereaza in noi stari sufletesti. Insa acestea nu sunt stari de impunere asupra vointei, ci avem posibilitatea de a alege sa le acceptam sau sa le respingem.
Mai mult, unii dintre noi aleg sa poarte numele lor, care au semnificatii deosebite.
 Iata-le pe cele mai cunoscute:
Mihail (Mihael) = Cine este ca Dumnezeu?

Gavriil (Gabriel) = Dumnezeu este Atotputernic / Omul lui Dumnezeu
Rafail (Rafael) = Dumnezeu a vindecat
Uriel = Dumnezeu este lumina mea
Fanuel = Fata lui Dumnezeu
Dumnezeu lucreaza minuni in sufletul celui ce-l cauta.
Dumnezeu este Cel ce face minuni prin Sfinţii Săi! 
Oamenii nu sunt decât instrumente prin care lucrează puterea Creatorului. 
Nu Ilie a oprit ploaia şi pe urmă a dăruit-o iar, nu Moise a transformat toiagul în şarpe sau a despicat marea în două. Firea omenească nu putea face aceste lucruri. Dar la Dumnezeu toate fiind cu putinţă, El a făcut ca prin aceşti oameni să se arate puterea Lui nemărginită.
http://feeds2.feedburner.com/Soarelemeueștitu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *